loader

Promovarea artiștilor contemporani, la "Cult@rt" | VIDEO

În cadrul emisunii Cult@rt continuăm cele două campanii de susținere și promovare a creatorilor și artiștilor contemporani, campanii realizate în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala Oltenia, respectiv cu Teatrul Național Marin Sorescu.

 

Mirela Giodea

Urmăriți o ediție "Cult@rt", difuzată duminică 24 mai de la ora 18:30, la TVR Craiova.

Invităm telespectatorii să îi cunoască mai bine pe scritorii din Oltenia și pe actorii naționalului craiovean, dar și să se îndrepte mai mult spre lectură și spre sălile de teatru.

Campania „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” îl are ca protagonist pe scriitorul Gheorghe Dănișor, iar în cadrul rubricii „Ia te uită!” o veți cunoaște pe actrița Petronela Zurba.

La rubrica ,,Ateliere și Galerii’’ vă invităm să descoperiți expoziția ,,Edificare’’ organizată de Muzeul de Artă din Craiova în colaborare cu MARe/Muzeul de Artă Recentă din București.

O expoziție retrospectivă a pictorului Gheorghe Berindei (1921-1999). Aproape necunoscut marelui public, artistul Gheorghe Berindei a fost unul din reprezentanții de seamă ai curentului neo-ortodoxist din arta și cultura națională, dar și un model de existență și de activitate artistică pentru tot ceea ce a însemnat geneza și dezvoltarea acelei arte care a constituit o alternativă la arta oficială a regimului comunist.

La rubrica ,,În scenă” veți cunoaște un alt artist apreciat în lumea internaţională a muzicii, dar aproape necunoscut în ţara sa. Încă o poveste de succes despre un tânăr muzician român. Răzvan Stoica impresionează publicul, pe mari scene ale lumii, cântând pe o vioară Stadivarius, alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, sau împreună cu orchestra de cameră „Camerata Stradivarius”.

 
(P) Amenajare premium cu ceramică italiană GUDART – studiul unui apartament modern

Ceramica italiană premium GUDART transformă complet un apartament modern, oferind eleganță, durabilitate și continuitate vizuală. În acest ...

(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

 

#tvrcraiova