loader

Spectacol aniversar Ansamblul "Maria Lătăreţu"

Miercuri, 15 aprilie, de la ora 20:00, la TVR 3, în emisiunea "Cântec și poveste", a avut loc spectacolul "Cântec din Ţara lui Brâncuşi", ce  marchează 10 ani de existență ai Ansamblului "Maria Lătăreţu".

 

Laura Constantinescu
Cântec și poveste

Ediția este disponibilă online pe TVR+

În luna martie a acestui an, Ansamblul «Maria Lătăreţu» al Şcolii Populare de Artă a împlinit 10 de ani de existenţă.

"Pentru că împlinim o frumoasă vârstă realizăm un concert aniversar «Cântec din ţara lui Brâncuşi», la Casa de Cultură a Sindicatelor. Invitaţii de onoare sunt soliştii Petrică Mîţu Stoian, Niculina Stoican ,Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu”, a declarat Iani Gârbaciu, purtător de cuvânt Școala Populară de Artă Târgu-Jiu.

Prima parte a acestui spectacol poate fi urmărită miercuri, 15 aprilie, de la ora 20:00 la TVR 3 în cadrul emisiunii "Cântec și poveste".

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!


4:30 Cap de afiș

(reluare)

5:30 România în bucate

(reluare)
 
(P) Aplicații de mobil pentru organizarea programului: cum să-ți gestionezi mai bine timpul

Într-o lume tot mai dinamică, în care ritmul vieții a devenit extrem de rapid pentru cei mai mulți oameni, timpul este o resursă extrem de ...

O radiografie a culturii contemporane: Mihail Neamțu la TVR Craiova

Emisiunea "Prim-Plan Obiectiv" de la TVR Craiova oferă o perspectivă relevantă asupra climatului cultural actual prin invitarea domnului Mihail ...

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrcraiova