loader
Foto

Sărbătoarea teatrului românesc, în direct la TVR 1 | VIDEO

Pe 21 septembrie, de la ora 22.30, iubitorii de teatru au participat la o nouă ediţie a Galei Premiilor UNITER, difuzată  în direct la TVR1.

 

Gala Premiilor UNITER a ajuns în această toamnă la Craiova, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea teatrului craiovean „Marin Sorescu", într-un spaţiu deosebit, în aer liber, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu".

Pe 21 septembrie, de la ora 22.30, actori, regizori, scenografi, critici de teatru s-au întâlnit într-o sărbătoare a teatrului românesc. Timp de trei ore, Gala Premiilor UNITER s-a transmis la TVR 1.

Regizorul Radu Apostol, scenograful Cosmin Ardelean, criticul de teatru Doru Mareş, actriţa Crina Mureşan şi criticul de teatru Cristina Rusiecki vor decide câştigătorii celor 11 categorii de premii ale Galei UNITER - ediţia 28. În contextul pandemiei covid-19, organizatorii au decis ca membrii juriului să vizioneze spectacolele nominalizate în format digital (online, DVD).

Nominalizările în Gala UNITER 2020 sunt la categoriile „Debut”, „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”, „Cel mai bun spectacol de teatru TV”, „Premiul pentru critică de teatru”, „Cea mai bună scenografie”, „Cea mai bună actriţă în rol secundar”, „Cel mai bun actor în rol secundar”, „Cea mai bună actriţă în rol principal”, „Cel mai bun actor în rol principal”, „Cea mai bună regie”, „Cel mai bun spectacol”. Pe lângă acestea, se vor acorda şase Premii Speciale, cinci Premii pentru întreaga activitate şi un Premiu de Excelenţă.

Nominalizările şi premiile decise de Senatul UNITER pot fi văzute aici.

În 21 septembrie, de la ora 22.30,  aflăm în direct, la TVR 1, câştigătorii desemnaţi de juriu. Aniversăm împreună teatrul românesc, într-un eveniment cu tradiţie, produs în parteneriat de Uniunea Teatrală din România şi Televiziunea Română. Gala Premiilor UNITER 2020 se vede live şi online, pe www.tvrplus.ro, , precum şi în reluare – la TVRi (vineri, 25 septembrie, de la ora 15.50) şi la TVR Moldova (sâmbătă, 26 septembrie, de la 11.00).

1:00 Cântec și poveste

(reluare)

2:00 Lada de zestre

(reluare)
 

"Între Drac și Dumnezeu" | VIDEO

publicat: joi, 18 aprilie 2024

O inedită prelegere-dialog public a avut loc la Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc. Sub titlul „Între drac/drăcuire și Dumnezeu/însfințire (omul ...

Prim-Plan Obiectiv: Deschiderea Târgului de Paște | VIDEO

Miercuri, 17 aprilie, de la ora 16:00, în direct, la TVR Craiova, Simona Ștefania Mușuroi v-a invitat la o nouă ediție „Prim-Plan Obiectiv”.

Actual regional: Modificările aduse la noua Lege a pensiilor

În ediția de miercuri, 17 aprilie, a emisiunii „Actual regional”, începând cu ora 19.00, alături de invitata noastră, vom analiza modificările ...

 

#tvrcraiova