loader
Foto

Festival pescăresc pe malul Oltului | VIDEO

În comuna vâlceană Budeşti a avut loc în acest weekend cea de-a doua ediţie a Festivalului Peştelui.

 

Evenimentul le oferă posibilitatea localnicilor şi pescarilor să se facă remarcaţi pentru talentul pe care-l au în bucătărie, în cadrul unui concurs gastronomic. Şi pentru că localitatea Budeşti este situată pe malul stâng al râului Olt, vedeta festivalului a fost şi de această dată borşul de peşte. Cinci echipe de bucătari şi pescari s-au întrecut anul acesta la Festivalul Peştelui, de la Budeşti.

Festivalul este primul de acest gen organizat într-o localitate vâlceană de pe malul Oltului şi are ca scop promovarea zonei şi a bucatelor tradiţionale. Prima ediţie a fost finanţată de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, prin intermediul unei asociaţii de pescuit. Anul acesta, Consiliul Local Budeşti a sprijinit financiar organizarea evenimentului, dar autorităţile locale speră că pentru următoarea ediţie vor reuşi să atragă din nou bani de la Uniune.

De bucatele gătite în cadrul concursului s-au bucurat anul acesta peste 500 de localnici. Toate porţiile de mâncare au fost distribuite gratuit. Cei care au fost prezenți la festival au avut parte şi de un spectacol de muzică populară până târziu în noapte.

 
(P) Aplicații de mobil pentru organizarea programului: cum să-ți gestionezi mai bine timpul

Într-o lume tot mai dinamică, în care ritmul vieții a devenit extrem de rapid pentru cei mai mulți oameni, timpul este o resursă extrem de ...

O radiografie a culturii contemporane: Mihail Neamțu la TVR Craiova

Emisiunea "Prim-Plan Obiectiv" de la TVR Craiova oferă o perspectivă relevantă asupra climatului cultural actual prin invitarea domnului Mihail ...

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrcraiova