loader
Foto

"Colindar" cu Paula Seling de Crăciun, la TVR 3 şi TVR Craiova

În ziua de Crăciun primiţi urări de belşug de la Paula Seling. Concertul caritabil  „ColinDar” adună muzica sărbătorilor interpretată de Paula Seling care, de zece ani, se alătură Asociaţiei „Vasiliada” în acest proiect de străngere de fonduri destinate  persoanelor cu dizabilităţi.

 

Concertul este disponibil online pe TVR+.

Paula Seling a urcat pe scena Teatrului Național alături de Corul mimico-gestual „Anghelos” format din copii cu deficienţe de auz de la Scoala Speciala „Sfântul Vasile”, care au transpus în limbaj mimico-gestual o parte din colindele interpretate de îndrăgita artistă. Gazda evenimentului din acest an a fost solista de muzica populară Niculina Stoican.

Colaborarea Asociației Vasiliada cu Paula Seling a început încă din anul 2005 și continuă în fiecare an prin implicarea artistei în numeroase acțiuni filantropice, printre care menționăm deja tradiționalul concert caritabil “ColinDAR cu Paula Seling”.

Începând cu anul 2008, Paula Seling a devenit membru de Onoare al Asociației Vasiliada, iar în decembrie 2010 a primit din partea IPS Dr. Irineu Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana, cea mai înaltă distincție oferită de Mitropolia Olteniei unui laic.

Concertul este difuzat sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 18:30, la TVR Craiova și în ziua de Crăciun de la ora 12:00 la TVR 3.

8:00 Telejurnal TVR Craiova (R)

( reluare ) (Reluare)

8:30 Cap de afiș

 

Specialiștii ISU Dolj ne arată cum putem acorda primul ajutor în caz de stop cardiac și de obstrucție respiratorie cu un bol alimentar într-un ...

„Actual regional”: Târgul de Paște | VIDEO

„Actual regional”: Târgul de Paște | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

În ediția de miercuri, 24 aprilie, la „Actual regional”, am dezbătut în direct, alături de Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, ...

„Cu cărțile pe față”: Festivalul Internațional Shakespeare Craiova | VIDEO

Ați aflat informații despre cea de-a XVI-a ediție a  Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2024 de la Emil Boroghină și Vlad Drăgulescu, ...

 

#tvrcraiova