După ce ia românească a fost copiată şi prezentată în colecţii de haine ale unor mari case de modă de peste hotare, fără nicio trimitere însă la sursa de inspiraţie culturală, tot mai multe comunităţi locale încep să reacţioneze.
Localnicii din Vaideeni, prin Asociaţia Culturală Moştenitorii, susţin şi ei demersurile pentru recunoaşterea autenticităţii şi originii portului tradiţional românesc în integralitatea sa, dar şi a pieselor vestimentare care fac obiectul copierii şi folosirii în diverse colecţii semnate de case mari de modă.
Ei se alătură asfel comunităţii „La blouse roumaine” care, de mai bine de opt ani, documentează modul în care costumul tradiţional românesc a fost asimilat de moda contemporană. Reprezentanţii Asociaţiei „Moştenitorii” au decis să se alăture demersurilor comunităţii „La blouse roumaine” după ce o cămaşă tradiţională îmbrăcată de băciţele din Mărginimea Sibiului şi Vaideeni a fost prezentată recent de revista „Vogue” ca făcând parte din colecţia unui brand de haine celebru în America.
Desingnerii au copiat bluza românească, însă au prezentat-o ca fiind de inspiraţie americană.