loader
Foto

Obiectivele turistice severinene "La pas prin Oltenia"

Duminică, 07 decembrie, de la ora 18:30, la TVR Craiova și TVR 3, v-a invitat la o plimbare "La pas prin Oltenia", în zonele turistice asezate în jurul municipiului Drobeta Tunru Severin.

 

Roxana Mihai
La pas prin Oltenia

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Municipiul Drobeta Turnu Severin, așezat pe Defileul Dunării, constituie un centru turistic datorită numeroaselor sale obiective social-istorice şi culturale.

În cadrul acestei ediții, telespectatorii sunt invitați la călătorie. Vor vedea principalele obiective turistice severinene: cetatea medievală a Severinului, ruinele podului lui Traian (pod construit în perioada dintre războaiele dacice purtate de împăratul Traian împotriva lui Decebal), castrul Drobeta (realizat în aceeaşi perioadă cu podul lui Traian) si termele romane.

16:00 PRIM

- plan obiectiv prima parte

17:00 Telejurnal regional TVR 3 (R)

(Reluare)
 
„Actual regional”: Târgul de Paște

„Actual regional”: Târgul de Paște

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

În ediția de miercuri, 24 aprilie, a emisiuni „Actual regional”, vom dezbate în direct, alături de invitata noastră cele mai importante teme ce ...

„Cu cărțile pe față”: Festivalul Internațional Shakespeare Craiova | VIDEO

Ați aflat informații despre cea de-a XVI-a ediție a  Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2024 de la Emil Boroghină și Vlad Drăgulescu, ...

Despre pierderile economice globale cauzate de dezastre naturale, la

O nouă ediție "Forum Economic", a fost difuzată în direct de la ora 16.00, marți, 23 aprilie, la TVR3 și TVR Craiova. O emisiune realizată și ...

 

#tvrcraiova