loader
Foto

Galerie foto

Grila de toamnă la TVR Craiova

Toamna vine la TVR Craiova cu vedete, muzică populară, informație din sudul țării si emisiuni culturale

 

De luni, 2 octombrie, TVR Craiova și TVR 3 încep grilele de toamnă. În acest sezon ne reîntâlnim la ” În familie” cu vedete îndrăgite din zona Olteniei, alături de cuplul de moderatori Alina Șerban și Doru Ciolacu. Emisunea se va difuza sâmbăta între orele 15.30-17.00, iar la primele ediții vă întâlniți cu Angelica Stoican, Constantin Lătărețu și Livia Celea Streață.

Jurnaliștii TVR Craiova vă aduc în fiecare zi informații relevante din sudul țării în cadrul celor două jurnale de la orele 17.00 și 18.30, dar și în cadrul emisiunilor in direct, de la ora 19.00,de luni până vineri, cu invitați din diverse domenii, de la sănătate și sport,  până la social, economic și politic.

 

Serile la TVR Craiova sunt rezervate emisunilor care adună cei mai mulți telespectaori în fața micilor ecrane. „Lada de zestre”  aduce în fiecare zi melodii și interpreți  îndrăgiți din întreaga zonă etnografică a Olteniei. Toate festivalurile importante din sudul țării – „ Maria Tănase”, „Ponoare, Ponoare”, „Pe deal la Teleormănel”, „ Maria Lătărețu” – sunt transmise în cadrul emisunii „Sărbătoare la zi mare”, în fiecare sâmbătă, la 20.30.

Evenimente culturale, spectacole de operă și teatru, concerte de muzică clasică și jazz ,  personalități culturale ale zonei  - toate sunt prezente în cadrul emisiunilor „Cu cărțile pe față”,” Cap de afiș” și „Agora art”.

„Și de această dată ne-am dorit să ne îndeplinim misiunea de post public regional și să aducem telespectatorilor tot ce este mai valoros, tot ce se întâmplă  în regiunea noastră. Ținem întotdeauna cont de ce ne transmite publicul nostru, de preferințele și opiniile celor care ne privesc.  Am fost și ne dorim să rămânem o televiziune a comunităților locale, a Olteniei și a oamenilor de aici.” a declarat Anca Dindirică, director TVR Craiova .

19:00 Actual Regional (R)

(Reluare)

20:00 Serial românesc (R)

: ”Toate pânzele sus”- ep.5 (Reluare)
 

Specialiștii ISU Dolj ne arată cum putem acorda primul ajutor în caz de stop cardiac și de obstrucție respiratorie cu un bol alimentar într-un ...

„Actual regional”: Târgul de Paște | VIDEO

„Actual regional”: Târgul de Paște | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

În ediția de miercuri, 24 aprilie, la „Actual regional”, am dezbătut în direct, alături de Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, ...

„Cu cărțile pe față”: Festivalul Internațional Shakespeare Craiova | VIDEO

Ați aflat informații despre cea de-a XVI-a ediție a  Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2024 de la Emil Boroghină și Vlad Drăgulescu, ...

 

#tvrcraiova